22.6 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoi români, sefi peste romi

Doi români, sefi peste romi

Eftimiu Popescu din Târgu Jiu si Marian Constantin din Timisoara au fost desemnati vicepresedinti la nivel national ai Uniunii Romilor Crestini din România (URCR), desi nu au nici o legatura cu etnia roma.


Eftimiu Popescu are 54 de ani si a trait o viata alaturi de romi. Locuieste pe strada Luncilor din Târgu Jiu, zona in care majoritatea oamenilor sunt romi. Eftimiu Popescu are mai multi prieteni din rândul lor decât din cel al românilor. Acesta spune ca toata viata a impartit necazurile si bucuriile cu romii si nu a avut niciodata un conflict cu acestia: „Am trait lânga ei toata viata. Sunt oameni foarte buni. Am copilarit impreuna si ne-am inteles foarte bine cu ei. Ne-am ajutat atunci când am avut nevoie. Am mai multi prieteni romi decât români. Sunt niste oameni extraordinari: prietenosi si sufletisti“.


Eftimiu Popescu a fost cooptat in urma cu doua luni in URCR. „Sper sa-i ajut sa fie intelesi mai bine de români“.


Fostul bodyguard al lui Ceausescu, seful romilor din Banat


Marian Constantin, de 55 de ani, are o poveste aparte, el fiind printre membrii fondatori ai URCR, care a luat fiinta in anul 1996. Acesta locuieste in Timisoara si a facut parte din garda personala a lui Nicolae Ceausescu. A iesit la pensie din sistemul militar in urma cu câtiva ani, cu gradul de locotenent-colonel. „Am participat la multe misiuni de protectie a lui Ceausescu, in timpul vizitelor pe care le facea in tara si in strainatate. Am activat 16 ani in garda lui Ceausescu, pâna in anul 1988. Normal ca, fiind in apropierea lui, mai vorbeam cu Ceausescu“, a spus Marian Constantin. Acesta este pastor la o biserica penticostala din Timis si este presedintele URCR pe tot Banatul, in care sunt inscrisi aproximativ 2.000 de romi, dar si vicepresedintele la nivel national al organizatiei. Fostul bodyguard al lui Ceausescu a luat contact cu romii in anul 1996, când a participat la inaugurarea unei biserici penticostale in cartierul Meteor din Târgu Jiu, locuit in cea mai mare parte de romi. Cu aceasta ocazie a luat fiinta si URCR. „Auzind ca se infiinteaza o biserica de romi penticostali, am venit si eu sa vad. Atunci am cunoscut pentru prima data comunitatea de romi din Meteor si am pus bazele acestei organizatii. Am vrut sa ma implic in integrarea romilor, pentru ca ei sunt marginalizati din toate punctele de vedere. Am vrut sa-i ajut sa aiba dreptul la invatamânt si la cultura. Romii sunt oameni foarte sociabili, care cauta sa se asocieze cu românii“.


Conducerea URCR vrea sa atraga fonduri europene


Romii din toate filialele din tara ale URCR s-au intâlnit, in urma cu câteva zile, la Târgu Jiu, pentru a-si alege conducatorii. In functia de presedinte al organizatiei a fost reales Ion Mihai, zis Ministru, din Meteor, iar in cea de presedinte executiv a fost desemnat Mihai Istrate. Ion Mihai a spus ca principalul obiectiv pe care il are este intocmirea de proiecte pentru atragerea fondurilor europene destinate etniei romilor. URCR are 21 de filiale in judetele tarii si peste 15.000 de membri. Sediul central este in Târgu Jiu, in locuinta lui Ion Mihai, un om de afaceri care a prosperat din activitatea de colectare a fierului vechi, acesta fiind cercetat in mai multe dosare penale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII